Pentru ca azi este Ziua Mondiala Anti SIDA si pentru ca ultimele mele postari au avut legatura cu HIV/SIDA azi o sa postez povestea vietii spusa de o persoana seropozitiva. Este o persoana foarte misto, pentru mine este un prieten si ma bucur ca a acceptat sa vorbeasca despre problema lui de sanatate. Povestea este spusa de el, sunt cuvientele lui, este ceea ce simte el si ceea ce vrea sa transmita. Am coniderat ca nu este cazul ca eu sa intervin sau sa schimb ceva pentru ca daca as interveni as altera ceea ce vrea sa transmita ...
"La intrebarea ta daca vreau sa povestesc despre viata mea si cum am ajuns seropozitiv am raspuns afirmativ caci am speranta ca daca macar o persoana va citi ceea ce ti-am scris va deveni mult mai precauta. Iata povestea cum mi-o amintesc:
Tin sa precizez inainte sa scriu ce mi s-a intamplat si prin ce am trecut, ca n-am fost cel mai cuminte si am fost neatent/neglijent in trecut. La aceste aventuri as fi putut sa iau tot felul de boli, si am si luat, dar... cea mai nasoala faza mi s-a intamplat in toamna lui 2006:
M-am intalnit, dupa un chat destul de infierbintat, cu un tip pe care nu-l vazusem niciodata. Ne-am distrat destul de bine, sex bun si, ceea ce vreau sa subliniez, protejat! Eu fiind activ, m-am terminat dupa care el a simtit nevoia sa se termine pe mine, ceea ce mi-ar fi placut si mie, daca nu ar fi ejaculat cu atata putere, incat sperma mi-a sarit incepand de la burta, peste piept si - faptul fatal - in fata. Cateva picaturi care au ajuns in ochiul meu au fost de ajuns... In afara faptului ca ustura ca dracul, nu mi-am facut griji si nici el nu s-a stresat sa-mi zica - poate nici nu stia de status-ul lui...
N-am mai auzit niciodata de la el si deoarece am fost cam ocupat in acea perioada, nici nu l-am mai gasit pe net.
Dupa ca. 10 zile am avut o gripa foarte nasoala, fara sa-mi dau seama ce era de fapt. Febra, gatul inchis - deabea puteam sa inghit ceva, asa dureri, si de fapt totul ma durea. M-am dus la doctor, fara sa-mi dau seama ce putea fi, mi-a facut tot felul de teste, bineinteles nu s-a putut constata nimic deosebit, el m-a si intrebat daca am avut un contact periculos, dar eu nu m-am gandit nici pe departe ca ar fi putut fi ceva cu HIV la faza cu ochiul. A trecut vreo saptamana, dupa care incet, incet mi-a trecut gripa, dar totusi ma simteam destul de ciudat. Si am observat ca ganglionii mei erau cam umflati (ganglioni se gasesc in multe locuri in corp, de ex. sub maxilar direct unde face legatura cu gatul sau in spatele urechilor, chiar sub lob) si sunt intotdeauna un indiciu daca ceva in corp/cu sistemul imunitar nu este in regula). Deci au trecut cateva saptamani, am mai fost la test, care bineinteles ca (inca) era negativ, dar tot ma miram ce-o fi cu ganglionii, pana doctorul m-a trimis la spital, sa-mi mai faca analizele acolo. Intre timp era februarie 2007 si dupa alte 2 teste si 2 saptamani de asteptare, doctorul de la spital mi-a dat vestea proasta: "Imi pare rau, dar sunteti HIV+"Mda... ce-ti trece prin minte, ce te preocupa si cum te simti e greu de spus in cateva propozitii... as putea scrie o carte intreaga despre toate aventurile si peripetiile mele, nu numai in acest domeniu...
Am simtit un gol... nici nu am realizat de fapt ce imi spunea doctorul, mi-a dat o adresa, daca am intrebari, mi-a spus ca exista medicamente bune in ziua de astazi, care pot prelungi viata fara sa aiba un impact prea mare pe calitatea vietii si asa mai departe.
Din fericire doctorul meu de casa este specializat pentru boli de acest gen, mi-a spus ca in ziua de azi terapiile sunt foarte bune si in general nu se moare de SIDA, dar - ATENTIE - inca nu exista vindecare, inca nu se cunosc eventuale efecte secundare pe perioada lunga, exista fel de fel de efecte secundare - dependente de medicamentele care se prescriu/iau si asa mai departe!
In principiu este un soc destul de mare cand aflii aceasta veste, dar depinde foarte mult de caracterul tau, cat de stabil esti psihic, daca ai doctori care te sfatuiesc bine, te si linistesc dar au si grija sau te analizeaza, daca si cum prelucrezi toate aspectele negative care sunt insotite de acest virus.
Eu am fost socat la inceput, am stat mult pe ganduri, dar m-am si linistit destul de repede. M-am gandit cat de mare este riscul in ziua de astazi sa mori lovit de o masina, de o piatra/caramida care iti cade in cap, la un accident cu oricare vehicul, fie tren, autobuz, avion, motocicleta sau chiar cu bicicleta, sa nu vorbim de sute alte posibilitati de a ajunge in mormant. Nu este o condamnare la moarte, dar totusi este o povara, trebuie sa iei medicina in fiecare zi, trebuie sa ai la tine o rezerva pentru toate eventualitatile, in special cand calatoresti.
Oricum, viata continua, asa ca cel mai bine e, daca te aranjezi cu situatia, te obisnuiesti si nu stai prea mult pe ganduri cum va fii peste 10, 20, 30 de ani. Important este sa fii sincer cu partenerii sexuali, ceea ce nu este usor uneori. La inceput le-am zis imediat care-i situatia, dar dupa nenumarate respingeri, am hotarat sa nu le spun, decat daca intreaba! Si de obicei nu intreaba nimeni. O chestie destul de ingrijoratoare pe undeva, dar... asta este.
Deci, dupa multe discutii cu mai multi doctori, alte analzie si asteptari cum se dezvolta situatia (numarul virusilor si numarul celulelor CD4 si relatia lor) am hotarat impreuna cu doctorul meu de casa sa incep tratamentul.
Pentru vreo 2 luni am luat 2 medicamente, pentru a vedea cum se comporta si daca au efecte secundare, dar totul a fost ok, asa ca prin vara 2007 am inceput cu "Atripla" un preparat combinat, pe care il iau de atunci inainte de culcare si in afara de putina ameteala nu am avut nici un fel de probleme. Important este sa nu uiti sa iei medicina, sa duci o viata normala, fara prea multe extreme (cum ar fi droguri, mult alcool, mult stres, putina miscare, mancare nesanatoasa etc.) si atunci ar trebui sa devii destul de batran fara mari probleme. Bineinteles ca depinde si de ereditate si de alti factori si poate efecte secundare pe termen lung vor mai iesi la iveala, dar pentru o viata cat mai normala - merita sa risc acest viitor necunoscut, care oricum este necunoscut si nesigur.
Despre Medici: In Germania sunt medici foarte buni, se informeaza, participa la tot felul de congresuri, simpozioane si studiaza in continuu toate dezvoltarile in domeniul acesta special, care in ultimii ani a putut inregistra multe progrese. Medicii mei in special sunt recunoscuti ca specialisti in domeniu, isi iau timp pentru mine si prespupun ca si pentru ceilalti pacienti, deoarece totusi este important sa tii evidenta asupra situatiei fizice si psihice pe un parcurs indelungat, de fapt pentru toata viata - cel putin din punctul de vedere actual.
Doctorii se intereseaza ce se intampla in viata sociala, te analizeaza pentru a vedea cum te descurci cu acest handicap. Este important sa mergi din cel putin 3 in 3 luni la analize si sa tii doctorul la curent cu toate schimbarile care pot influenta decursul bolii.
Despre viata mea acum/Cum m-am schimbat:
Bineinteles ca la inceput te gandesti daca viata mai are vreun sens, cu ce ai meritat asta, de ce chiar eu si asa mai departe. E o faza critica chiar dupa ce afli, dar cum e omul in general, se obisnuieste cu toate si se adapteaza cu timpul situatiei. Asa si eu. Am un job, am o viata personala, incerc sa ma hranesc sanatos, sa fac miscare/sport, sa-mi traiesc viata din plin, de fapt fiecare clipa cum de ar fi ultima si sa nu ma gandesc prea mult ce si cum ar putea fi daca... Este cum este, sper sa imbatranesc si sa am o viata cat mai implinita si cu acest mic handicap, si mi-am propus sa spun la cat mai multi despre situatia mea, pentru a mari acceptul, intelegerea si toleranta in societate. Sunt oameni care sunt nascuti cu fel de fel de handicapuri si care sunt bisexuali, homosexuali, transsexuali, pitici sau ce stiu eu ce defect au. Fiecare avem defectele noastre, unele vizibile, altele care nu se vad la prima vedere sau nu se afla deloc. Fiecare avem secretele noastre, dar important ar fi sa fim toleranti, intelegatori, si sa ne tratam reciproc cum vrem si noi sa fim tratati: cu respect pentru persoana noastra, cu intelegere si fara rea vointa sau ura, ca de astea sunt de ajuns pe aceasta planeta.
Deci cu mai multa modestie, mai putin egoism si cu mai mult respect fata de totul ce ne inconjoara am putea fi cu totii mult mai fericiti
Viata merge mai departe, cu totii cunoastem anumite situatii dificile pe parcursul anilor si pot sa zic ca ajuta foarte mult sa fii optimist, fiindca: ceea ce nu ne omoara, ne face mai puternici!"
Viata merge mai departe, cu totii cunoastem anumite situatii dificile pe parcursul anilor si pot sa zic ca ajuta foarte mult sa fii optimist, fiindca: ceea ce nu ne omoara, ne face mai puternici!"
Asta a fost povestea lui, un om care desi sufera de o boala incurabila are puterea de a merge mai departe si de a vedea o doza de optimism in viitor. Mie nu imi ramane decat sa iti multumesc ca ai vrut sa faci parte din proiectul acesta si sa repet ceea ce tu stii deja ... cand ai nevoie sa vorbesti cu cineva stii unde ma gasesti.
Multumesc!P.S.: Protejeaza-te, viata are prioritate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu