“Singurul sfat pe care eu pot să îl dau cu inima împăcată este: Dormiţi! Dormiţi, fraţilor, că somnul n-a făcut rău nimănui! Eşti trist? Culcă-te! Eşti nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc şi mori în somn!”
Hey ... da, da ... cu tine cititorul ratacit pe acest varzablog vorbesc ... Fii atent vreau sa iti propun sa faci ceva pe 23 noiembrie, da luna asta ... ce spui te tenteaza ... cand? ... undeva pe la ora 4.00 ... nu, nu dimineata, ma refer la 16.00 ... ai inteles acum ...
Fii atent, pe 23 noiembrie, pe la 16.00 da o fuga la GAUDEAMUS pentru ca se lanseaza "primul roman gay romanesc pentru hererosexuali" ... asa se spune pe pagina de facebook a cartii.
Nu am citit cartea, sincer de abia astept sa o cumpar, insa am decoperit intamplator pe facebook un scurt fragment si recunosc ca m-a prins si amuzat in acelasi timp. Nu, nu o sa iti dau prea multe detalii despre carte ... bine hai ca o a fac un copy-paste de pe pagina de facebook si o sa il postez aici ... sper ca autorul sa nu se supere pe mine pentru chestia asta.
Adrian Green sau Adrian Telespan pe numele lui adevarat, caci el este cel care a scris cartea, este un homosexual roman (ce fel suna) ce s-a stabilit in Londra. O data ajuns acolo s-a angajat ca administrator de cimitir. Avand la baza interactiunea cu diversi clienti, vii sau morti, Adrian Green ne spune ce crede el despre religie, bani, sex, moarte ... pareri spuse cu sinceritate, umor si sarcasm.
Adrian Green isi da seama ca pentru a fi fericit trebuie sa isi accepte propriul adevar.
Mai jos aveti un scurt fragment din carte, fagment ce sper ca o sa va incante, fragment ce spre sa va faca sa radeti cu lacrimi (mie asa mi s-a intamplat) si de ce nu sa mergeti la lansare si sa cumparati cartea:
"Mă enervez maxim când trebuie să mă duc la câte o înmormântare. Ştiu că nu plac nimănui pentru că e vorba doar de lacrimi, durere, lumânări, coroane şi gropi, dar pe mine chiar mă enervează pentru că nu reuşesc să mimez suferinţa şi nu se cade s...ă apari senin în mijlocul unui grup de oameni îndureraţi. Te condamnă toţi la grămadă şi te fac să te simţi de tot rahatul pentru că tu nu suferi alături de ei. Nu am capacitatea asta de a suferi la înmormântări. Punct. Plâng la filme, la dramele unor necunoscuţi, dar nu mă ia tristeţea la suferinţa celor din jur. Deficit de empatie, probabil.
Treaba e că am o singură amintire cât de cât plăcută legată de o înmormântare. Restul sunt toate pline de flash-uri foarte triste, cu oameni înlăcrimaţi, distruşi de durere, îngenunchiaţi de suferinţă şi cu mine alături, gândindu-mă ba că mi-e foame, ba ca m-aş fute, ba că aş vrea să îmi cumpăr nişte pantaloni. Nasol, ştiu, dar asta e. Pula mea…
Am avut un iubit acum vreo şapte ani, Robert. Era un pic cam drama queen pentru mine, dar era masculin în pat şi, cum în alte situaţii nu mă prea apropiam de el, puteam trece cu vederea faptul că se credea o prinţesă. Nu îl iubeam, dar ne futeam bine. Nici el nu mă iubea, dar îl futeam bine şi îl lăsam să creadă că se putea bucura de salariul meu. Şi a murit bunică-sa. A aflat seara pe la unşpe, la telefon, de la maica-să care e o idioată şi care adoră să dea veşti proaste la orice oră din zi şi din noapte. Evident, Robert s-a dat de ceasul morţii, a început să plângă, să-şi smulgă părul din cap [Pe corp era epilat], s-a cuibărit în braţele mele întrebându-se încontinuu „De ce? De ce? De ce?”. Că avea 94 de ani în pula mea, cum de ce? Nu o cunoscusem pe bunică, dar o văzusem în nişte poze şi nu îmi păruse prea OK. Avea ceva respingător, întotdeauna părul nespălat, o faţă de cutră, genul ăla de babă cu o karmă de tot căcatul.
Oricum ar fi fost ea în viaţă, dramele şi poponarii chiar merg mână în mână, aşa că ăsta suferea vizibil. Vizibil bine. La nivel fonic nu mai zic. Tot ce îmi doream era să vină dracului odată dimineaţa şi să plece la el acasă, la ţară, unde putea să-şi îngroape toată familia din partea mea. Acu’ tre’ să recunosc, vestea mă afectase şi pe mine, care chiar aveam chef să-i dau o muie în seara aia, lucru imposibil în această situaţie. Mă gândeam doar că aş putea să îl lubrifiez cu lacrimile. Dar nu i-am spus lui asta. I-am zis să mergem să dormim ca să se liniştească şi, pula, a început să plângă şi mai tare spunându-mi că trebuie neapărat să merg cu el că are nevoie de susţinere. „Să mori tu! Pfoaa”, atât puteam gândi. Îmi venea să îl strâng de gât pentru că eu deja ştiam cu cine o să mi-o trag cât era el plecat. Şi oricum, jitia nu avea nevoie de nicio susţinere. Voia doar să îl duc cu un şofer şi o maşină de la muncă până acolo. L-am scuipat între ochi în gând şi l-am asigurat cu tot regretul din lume că o să merg cu el.
S-a dus şi şi-a strâns toate hainele negre într-o valiză şi m-a rugat înlăcrimat să scot vreo cinşpe milioane de pe card ca să o ajute pe maică-sa. „Căca-m-aş pe tine să mă cac de ţăran! După ce că îmi strici trei zile din viaţă, mai vrei şi bani!!!”, numai gândul ăsta mă măcina, fiind o fire nu neapărat zgârcită, dar reţinută faţă de Robert. I-am zis că bine şi ne-am culcat. A mai sunat-o încă o dată pe maică-sa, din pat, ca să se smiorcăie încă o dată împreună, aia urlând de durere şi spunând că nu îi vine să creadă că nu mai e. Mda. Nici mie. A venit dimineaţa la fel de dureroasă. Ăsta plângea în timp ce făcea dus, în timp ce se dădea cu spumă în păr, în timp ce făcea orice. S-a îmbrăcat impecabil Avea treaba asta cu îmbrăcatul impecabil. Nu ştiu de unde se trăgea acest bun gust că nu îi găseam alte calităţi de ordin interior, sincer. Şi arăta şi bine. Dacă nu se mişca şi nu vorbea, jurai că e hetero. Dar pana mea, nu puteai suferi în halul ăla şi să te aranjezi atât de mult. Şi-a tuns şi barba, iar cu costumul ăla negru era mega futabil. A venit şoferul, ne-am urcat în maşină şi am plecat. Pe drum nu am ascultat muzică, că era păcat, aşa că l-am ascultat pe el întrebându-mă de ce a murit bunică-sa. Îl rugam să se liniştească încercând să îl conving că atunci când ajungem acasă, el trebuie să pară îndurerat, dar să sufere ca un bărbat pentru că asta o să îi ajute pe ai lui.
Aha! Aşa a fost. Am ajuns, a coborât din maşină şi a fugit la maică-sa, a luat-o în braţe şi a început să plângă ca Meryl Streep în „ Sophie’s Choice”. Am coborât şi eu, am prezentat condoleanţe ca un coleg bun ce eram, că aia nu ştiau că baiatul lor suge pula, şi-am ieşit în stradă să fumez o ţigară. Ei au plecat imediat la cimitir, eu am rămas să ajut prin casă. N-am făcut nimic, de fapt.
Apoi am mai ars-o vreo două ore prin oraş, am mers cu Robert la un restaurant unde eu am mâncat cârnaţi şi ceafă de porc la grătar, iar el şi-a comandat piept de raţă cu portocale ca să vadă ăia că a ajuns bine în viaţă! Dup-aia am cumpărat nişte prosoape şi lumânări, apoi am mers la capela unde era depusă doamna. Familie bună, nu aduceau mortu’ acasă.
Era deja vreo opt seara şi o căldură din aia de iulie de te căcai pe tine. Eu, în sacou negru. Era Moartea! Şi pe babă, şi pe înmormântaşi. La capelă, printre alţii, era un tip pe care îl ştiam de undeva, dar chiar nu îmi aduceam aminte de unde. Dar îl ştiam bine. Foarte bun băiatul. Foarte bun. Apoi mi-am dat seama. Era unu’, guy26 sau 27, ceva de genul ăsta, de pe GayRomeo şi cu care vorbisem vreo trei luni cu câţiva ani în urmă, făcuserăm o labă două pe webcam, dar nu ne întâlniserăm niciodată. Schimbaserăm nişte poze. S-a uitat la mine, m-am uitat la el, cred că şi-a dat şi el seama de unde mă ştia că mi-a zâmbit. Habar nu aveam ce căuta acolo. Robert, de durere, n-a văzut. Stătea aplecat-lipit de coşciug ceea ce nu era chiar nasol pentru că o spălaseră pe bunică-sa pe cap.
Am stat până pe la zece seara acolo şi nu visam decât să merg acasă la mă-sa, să fac un dus şi să dorm. Evident, gândeam prost. Robert, rupt de durere, mi-a zis (nu m-a rugat) că trebuie să rămân să o priveghez pe bunică-sa în noaptea aia ca să nu îi fie urât singură într-un loc străin. Şi că familia nu putea să mai stea că erau toţi obosiţi. „Pula mea, e cu pizda-n groapă!! N-ar mai impresiona-o nici să te vadă cum mi-o sugi!” Nu i-am zis asta, dar i-am zis că eu nu rămân singur cu aia că mi-e frică, dar a început să se isterizeze în şoaptă, eu i-am amintit că sunt poponar şi chiar mi-e frică de chestii din astea, moment în care a întrebat în stânga şi în dreapta dacă mai vrea să rămână cineva acolo cu mine. Ei bine, da! Guy26 s-a oferit. Era ceva verişor de-al doilea cu Robert, dar nu putuse veni nimeni altcineva din partea ramurii respective a familiei. Îl chema Adrian, ca pe mine. Nu mai ţineam minte treaba asta. Robert i-a zis că şi el trebuie să se odihnească pentru înmormântare, iar Adrian i-a zis că e OK.
Au plecat toţi. Am rămas noi doi. I-am povestit ce caut eu acolo şi s-a mirat că m-am cuplat cu regina familiei pentru că păream genul căruia nu îi plăceau efeminaţii. Ne-am aşezat pe o bancă în faţa capelei, am fumat şi ne-am adus aminte despre cum ne promiteam pe messenger că ne vom pişa unul în gura celuilalt cu prima ocazie când ne vom întâlni. Am râs gândindu-ne cum ar fi să facem asta în cimitir. Am exclus amândoi ideea (eu mai mult ca să nu par deplasat), dar am început să ne dăm uşor unul spre celălalt. În cimitir era doar câte o lumină pe ici pe colo, se auzea din când în când câte o maşină, atmosferă sexy. Mie mi se sculase de mă durea pentru că ăsta arăta destul de bine şi n-am mai putut, m-am aplecat spre el şi ne-am lisat. Nu a schiţat nici cel mai mic gest că l-ar deranja şi, după vreo 10 minute, i-am zis să ne futem. El a zis că i se pare de rahat să ne futem în cimitir, că nu e prea religios, dar că tot i se pare de rahat să se fută cu doamna moartă lângă el. În schimb, mi-a zis că închiriase o cameră la o pensiune foarte aproape de cimtir şi că putem să mergem acolo.
Am stins toate lumânările din capelă să nu ia ceva foc pe acolo, am închis uşa şi am plecat. Am ajuns în cinci minute la pensiune, ne-am dezbrăcat şi ne-am futut vreo oră. Puli în gură, peste gură, peste faţă, anal, uro, flegme. Eram din acelaşi film. Nu dau mai multe detalii acum, a fost bine. Sigur n-a durat mai mult de o oră. Se făcuse vreo două noaptea. Am făcut un duş, ne-am îmbrăcat şi am plecat înapoi la cimitir ..."
... continuarea pe CIMITIRUL ...
Asadar nu uiati ca pe 23 noiembrie sunteti invitati la lansare cartii. Cei care vor participa sunt rugati sa poarte negru.
Daca nu mai aveti rabdare pana pe 23 la lansarea oficiala, cartea poate fi comandata on-line de pe site-ul Libraria Hergbenet
Ne vedem la lansare!!!
surse:Placerile lui Noe
Facebook/CIMITIRUL
Hergbenet
Adrian Telespan arhiva foto
Fii atent, pe 23 noiembrie, pe la 16.00 da o fuga la GAUDEAMUS pentru ca se lanseaza "primul roman gay romanesc pentru hererosexuali" ... asa se spune pe pagina de facebook a cartii.
Nu am citit cartea, sincer de abia astept sa o cumpar, insa am decoperit intamplator pe facebook un scurt fragment si recunosc ca m-a prins si amuzat in acelasi timp. Nu, nu o sa iti dau prea multe detalii despre carte ... bine hai ca o a fac un copy-paste de pe pagina de facebook si o sa il postez aici ... sper ca autorul sa nu se supere pe mine pentru chestia asta.Adrian Green sau Adrian Telespan pe numele lui adevarat, caci el este cel care a scris cartea, este un homosexual roman (ce fel suna) ce s-a stabilit in Londra. O data ajuns acolo s-a angajat ca administrator de cimitir. Avand la baza interactiunea cu diversi clienti, vii sau morti, Adrian Green ne spune ce crede el despre religie, bani, sex, moarte ... pareri spuse cu sinceritate, umor si sarcasm.
Adrian Green isi da seama ca pentru a fi fericit trebuie sa isi accepte propriul adevar.
Mai jos aveti un scurt fragment din carte, fagment ce sper ca o sa va incante, fragment ce spre sa va faca sa radeti cu lacrimi (mie asa mi s-a intamplat) si de ce nu sa mergeti la lansare si sa cumparati cartea:
"Mă enervez maxim când trebuie să mă duc la câte o înmormântare. Ştiu că nu plac nimănui pentru că e vorba doar de lacrimi, durere, lumânări, coroane şi gropi, dar pe mine chiar mă enervează pentru că nu reuşesc să mimez suferinţa şi nu se cade s...ă apari senin în mijlocul unui grup de oameni îndureraţi. Te condamnă toţi la grămadă şi te fac să te simţi de tot rahatul pentru că tu nu suferi alături de ei. Nu am capacitatea asta de a suferi la înmormântări. Punct. Plâng la filme, la dramele unor necunoscuţi, dar nu mă ia tristeţea la suferinţa celor din jur. Deficit de empatie, probabil.
Treaba e că am o singură amintire cât de cât plăcută legată de o înmormântare. Restul sunt toate pline de flash-uri foarte triste, cu oameni înlăcrimaţi, distruşi de durere, îngenunchiaţi de suferinţă şi cu mine alături, gândindu-mă ba că mi-e foame, ba ca m-aş fute, ba că aş vrea să îmi cumpăr nişte pantaloni. Nasol, ştiu, dar asta e. Pula mea…
Am avut un iubit acum vreo şapte ani, Robert. Era un pic cam drama queen pentru mine, dar era masculin în pat şi, cum în alte situaţii nu mă prea apropiam de el, puteam trece cu vederea faptul că se credea o prinţesă. Nu îl iubeam, dar ne futeam bine. Nici el nu mă iubea, dar îl futeam bine şi îl lăsam să creadă că se putea bucura de salariul meu. Şi a murit bunică-sa. A aflat seara pe la unşpe, la telefon, de la maica-să care e o idioată şi care adoră să dea veşti proaste la orice oră din zi şi din noapte. Evident, Robert s-a dat de ceasul morţii, a început să plângă, să-şi smulgă părul din cap [Pe corp era epilat], s-a cuibărit în braţele mele întrebându-se încontinuu „De ce? De ce? De ce?”. Că avea 94 de ani în pula mea, cum de ce? Nu o cunoscusem pe bunică, dar o văzusem în nişte poze şi nu îmi păruse prea OK. Avea ceva respingător, întotdeauna părul nespălat, o faţă de cutră, genul ăla de babă cu o karmă de tot căcatul.
Oricum ar fi fost ea în viaţă, dramele şi poponarii chiar merg mână în mână, aşa că ăsta suferea vizibil. Vizibil bine. La nivel fonic nu mai zic. Tot ce îmi doream era să vină dracului odată dimineaţa şi să plece la el acasă, la ţară, unde putea să-şi îngroape toată familia din partea mea. Acu’ tre’ să recunosc, vestea mă afectase şi pe mine, care chiar aveam chef să-i dau o muie în seara aia, lucru imposibil în această situaţie. Mă gândeam doar că aş putea să îl lubrifiez cu lacrimile. Dar nu i-am spus lui asta. I-am zis să mergem să dormim ca să se liniştească şi, pula, a început să plângă şi mai tare spunându-mi că trebuie neapărat să merg cu el că are nevoie de susţinere. „Să mori tu! Pfoaa”, atât puteam gândi. Îmi venea să îl strâng de gât pentru că eu deja ştiam cu cine o să mi-o trag cât era el plecat. Şi oricum, jitia nu avea nevoie de nicio susţinere. Voia doar să îl duc cu un şofer şi o maşină de la muncă până acolo. L-am scuipat între ochi în gând şi l-am asigurat cu tot regretul din lume că o să merg cu el.
S-a dus şi şi-a strâns toate hainele negre într-o valiză şi m-a rugat înlăcrimat să scot vreo cinşpe milioane de pe card ca să o ajute pe maică-sa. „Căca-m-aş pe tine să mă cac de ţăran! După ce că îmi strici trei zile din viaţă, mai vrei şi bani!!!”, numai gândul ăsta mă măcina, fiind o fire nu neapărat zgârcită, dar reţinută faţă de Robert. I-am zis că bine şi ne-am culcat. A mai sunat-o încă o dată pe maică-sa, din pat, ca să se smiorcăie încă o dată împreună, aia urlând de durere şi spunând că nu îi vine să creadă că nu mai e. Mda. Nici mie. A venit dimineaţa la fel de dureroasă. Ăsta plângea în timp ce făcea dus, în timp ce se dădea cu spumă în păr, în timp ce făcea orice. S-a îmbrăcat impecabil Avea treaba asta cu îmbrăcatul impecabil. Nu ştiu de unde se trăgea acest bun gust că nu îi găseam alte calităţi de ordin interior, sincer. Şi arăta şi bine. Dacă nu se mişca şi nu vorbea, jurai că e hetero. Dar pana mea, nu puteai suferi în halul ăla şi să te aranjezi atât de mult. Şi-a tuns şi barba, iar cu costumul ăla negru era mega futabil. A venit şoferul, ne-am urcat în maşină şi am plecat. Pe drum nu am ascultat muzică, că era păcat, aşa că l-am ascultat pe el întrebându-mă de ce a murit bunică-sa. Îl rugam să se liniştească încercând să îl conving că atunci când ajungem acasă, el trebuie să pară îndurerat, dar să sufere ca un bărbat pentru că asta o să îi ajute pe ai lui.
Aha! Aşa a fost. Am ajuns, a coborât din maşină şi a fugit la maică-sa, a luat-o în braţe şi a început să plângă ca Meryl Streep în „ Sophie’s Choice”. Am coborât şi eu, am prezentat condoleanţe ca un coleg bun ce eram, că aia nu ştiau că baiatul lor suge pula, şi-am ieşit în stradă să fumez o ţigară. Ei au plecat imediat la cimitir, eu am rămas să ajut prin casă. N-am făcut nimic, de fapt.
Apoi am mai ars-o vreo două ore prin oraş, am mers cu Robert la un restaurant unde eu am mâncat cârnaţi şi ceafă de porc la grătar, iar el şi-a comandat piept de raţă cu portocale ca să vadă ăia că a ajuns bine în viaţă! Dup-aia am cumpărat nişte prosoape şi lumânări, apoi am mers la capela unde era depusă doamna. Familie bună, nu aduceau mortu’ acasă.
Era deja vreo opt seara şi o căldură din aia de iulie de te căcai pe tine. Eu, în sacou negru. Era Moartea! Şi pe babă, şi pe înmormântaşi. La capelă, printre alţii, era un tip pe care îl ştiam de undeva, dar chiar nu îmi aduceam aminte de unde. Dar îl ştiam bine. Foarte bun băiatul. Foarte bun. Apoi mi-am dat seama. Era unu’, guy26 sau 27, ceva de genul ăsta, de pe GayRomeo şi cu care vorbisem vreo trei luni cu câţiva ani în urmă, făcuserăm o labă două pe webcam, dar nu ne întâlniserăm niciodată. Schimbaserăm nişte poze. S-a uitat la mine, m-am uitat la el, cred că şi-a dat şi el seama de unde mă ştia că mi-a zâmbit. Habar nu aveam ce căuta acolo. Robert, de durere, n-a văzut. Stătea aplecat-lipit de coşciug ceea ce nu era chiar nasol pentru că o spălaseră pe bunică-sa pe cap.
Am stat până pe la zece seara acolo şi nu visam decât să merg acasă la mă-sa, să fac un dus şi să dorm. Evident, gândeam prost. Robert, rupt de durere, mi-a zis (nu m-a rugat) că trebuie să rămân să o priveghez pe bunică-sa în noaptea aia ca să nu îi fie urât singură într-un loc străin. Şi că familia nu putea să mai stea că erau toţi obosiţi. „Pula mea, e cu pizda-n groapă!! N-ar mai impresiona-o nici să te vadă cum mi-o sugi!” Nu i-am zis asta, dar i-am zis că eu nu rămân singur cu aia că mi-e frică, dar a început să se isterizeze în şoaptă, eu i-am amintit că sunt poponar şi chiar mi-e frică de chestii din astea, moment în care a întrebat în stânga şi în dreapta dacă mai vrea să rămână cineva acolo cu mine. Ei bine, da! Guy26 s-a oferit. Era ceva verişor de-al doilea cu Robert, dar nu putuse veni nimeni altcineva din partea ramurii respective a familiei. Îl chema Adrian, ca pe mine. Nu mai ţineam minte treaba asta. Robert i-a zis că şi el trebuie să se odihnească pentru înmormântare, iar Adrian i-a zis că e OK.
Au plecat toţi. Am rămas noi doi. I-am povestit ce caut eu acolo şi s-a mirat că m-am cuplat cu regina familiei pentru că păream genul căruia nu îi plăceau efeminaţii. Ne-am aşezat pe o bancă în faţa capelei, am fumat şi ne-am adus aminte despre cum ne promiteam pe messenger că ne vom pişa unul în gura celuilalt cu prima ocazie când ne vom întâlni. Am râs gândindu-ne cum ar fi să facem asta în cimitir. Am exclus amândoi ideea (eu mai mult ca să nu par deplasat), dar am început să ne dăm uşor unul spre celălalt. În cimitir era doar câte o lumină pe ici pe colo, se auzea din când în când câte o maşină, atmosferă sexy. Mie mi se sculase de mă durea pentru că ăsta arăta destul de bine şi n-am mai putut, m-am aplecat spre el şi ne-am lisat. Nu a schiţat nici cel mai mic gest că l-ar deranja şi, după vreo 10 minute, i-am zis să ne futem. El a zis că i se pare de rahat să ne futem în cimitir, că nu e prea religios, dar că tot i se pare de rahat să se fută cu doamna moartă lângă el. În schimb, mi-a zis că închiriase o cameră la o pensiune foarte aproape de cimtir şi că putem să mergem acolo.
Am stins toate lumânările din capelă să nu ia ceva foc pe acolo, am închis uşa şi am plecat. Am ajuns în cinci minute la pensiune, ne-am dezbrăcat şi ne-am futut vreo oră. Puli în gură, peste gură, peste faţă, anal, uro, flegme. Eram din acelaşi film. Nu dau mai multe detalii acum, a fost bine. Sigur n-a durat mai mult de o oră. Se făcuse vreo două noaptea. Am făcut un duş, ne-am îmbrăcat şi am plecat înapoi la cimitir ..."
... continuarea pe CIMITIRUL ...
Daca nu mai aveti rabdare pana pe 23 la lansarea oficiala, cartea poate fi comandata on-line de pe site-ul Libraria Hergbenet
Ne vedem la lansare!!!
surse:Placerile lui Noe
Facebook/CIMITIRUL
Hergbenet
Adrian Telespan arhiva foto
Am citit si eu cartea asta. este haioasa, te cam tine o data ce incepi sa o citesti.
RăspundețiȘtergere